Conferinţă la Bruxelles pe tema traficului de fiinţe umane

Pe data de 6 martie 2014 a avut loc la Brussels, în incinta Palatului Egmont, conferinţa intitulată „Noi Forme de Parteneriat European și Cooperare pentru Combaterea și Prevenirea Traficului de Fiinţe Umane”.

00

Evenimentul a fost organizat în cadrul programului ISEC (referitor la Prevenirea și Lupta împotriva Crimei) finanţat de Comisia Europeană, aflat în responsabilitatea Directoratului General Afaceri Interne (DG HOME).

Principalele teme abordate, pe parcursul întregii zile, au subliniat cele mai noi trenduri ale dezbaterilor actuale la nivel european, cu privire la prevenirea și combaterea traficului uman, concentrându-se în particular pe dialogul dintre decidenţii politici, angajaţii din domeniul medical și din domeniul poliţiei, gărzile de frontieră, societatea civilă și învăţământul superior.

Acest eveniment a constituit reflectarea muncii de doi ani a organizaţiei non-guvernamentale belgiene Payoke (Antwerp) condusă de fosta Membră a Parlamentului European Patsy Sörensen,  în colaborare cu universităţile Krems și Pécs, dar și cu unii reprezentanţi ai guvernelor din Albania, Austria, Belgia, Ungaria, Italia, Luxembourg, Rep. Moldova, Olanda, Norvegia, Portugalia, România, Suedia și Marea Britanie, agenţii ale UE precum Frontex, Europol, Eurojust etc.

02

De la stânga la dreapta: Michèle Coninsx – președinta EUROJUST și Patsy Sörensen – directoarea Payoke

Printre articipanţii din cadrul celor 3 paneluri de discuţie s-au numărat personalităţi din lumea politică, reprezentanţi ai instituţiilor și agenţiilor Uniunii Europene precum și nume celebre din lumea profesioniștilor din domeniile juridic,  poliţienesc, medical și nu în ultimul rând reprezentanţi ai societăţii civile și ai guvernelor mai multor state (mai multe detalii despre participanţi AICI).

03

De la stânga la dreapta: Dr Mihaela Meresi – Membră fondatoare a DP-ROSA și Diana Muntean – directoare, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale și Familiei, Rep. Moldova

Patsy Sörensen, directoarea Payoke a declarat următoarele, cu privire la participarea reprezentanţilor DP-ROSA la acest eveniment:  „ Încurajez și laud participarea societăţii civile românești în cadrul tuturor proiectelor la nivel european de prevenire și combatere a traficului de fiinţe umane. Romanian Open Society Abroad, prin reprezentanţii săi la Brussels, poate deveni un partener foarte important în urmărirea obiectivelor comune de diminuare a traficului uman și de diseminare a bunelor practici în domeniu”.

 

Brussels, 7 martie 2014

Agenda (EN)    Album Foto

Film “Payoke impotriva traficului de fiinte umane”

Brosura (EN)

payoke

 

 

Leave a Reply