Diaspora se organizează politic, în semn de solidaritate cu România

Diaspora se organizează eficient, democratic şi independent de partidele parlamentare existente, în semn de solidaritate cu România: soluţii politice, economice şi sociale, până nu e prea târziu! Odată cu evenimentele tragice din 10 august, când protestele paşnice ale diasporenilor independenţi au fost reprimate în mod barbar şi complet disproporţionat, de către actualul guvern, întreaga…

Diaspora intră democratic pe scena politică românească

Evenimentele sociale şi politice de la Bucureşti, din perioada 10-12 august 2018, la care au participat inclusiv grupuri de cetăţeni români rezidenţi în străinătate, în mod independent şi fără nici o afiliere politică, au stârnit dezbateri importante, în special la nivel naţional, cu privire la rolul Diasporei pe scena politică românească. Până nu demult, era destul de clar şi de necontestat…

Evolution, peace and happiness

Evolution, peace and happiness Understanding competition model: the next step in human education for a new economic model Transforming laws and institutional procedures while allowing human creativity to be in the service of the highest possible human aspirations, in such a way as to deliver peace and happiness to all, is a finer art than most decision makers are ready to admit.  Modern science is strictly defined…

Progresul sau conştientizarea vieţii din noi şi de lângă noi

Prosperitatea unei societăţi umane este, în zilele noastre, definită mai mult prin puterea de cumpărare a indivizilor acelei societăţi. Multe opinii însă tind spre o analiză mai profundă a prosperităţii şi a bunăstării, încercând să măsoare gradul de sănătate, echilibru şi satisfacţie sufletească.  Acestea din urmă nu se pot obţine prin „cumpărare” ci prin alt tip de comportamente…

UBI Romania: o echipa in crestere

Comunicat de presa Curentul social “UBI” (Venitul de Baza Neconditionat) s- a bucurat de o crestere enorma in ultimii ani, la nivel international. Diverse dezbateri cetatenesti, cu implicarea unor experti in domeniu, au fost organizate in statele membre ale UE cat si in afara. Mai mult decat atat, plecand de la rezultatele deosebit de interesante ale proiectelor experimentale din India, realizate…

Studiu: Consultare Publica

Vă invităm la această consultare publică pentru stabilirea priorităţilor cetăţenilor în perioada 2018-2020. Vă rugăm să răspundeţi la toate întrebările, până la data de 31/03/ 2018. Răspunsurile dvs individuale vor fi tratate confidenţial şi în interes public. Rezultatele acestui chestionar vor fi publicate online, pe paginile noastre, in perioada aprilie-mai 2018. Vă mulţumim!…

Moș Crăciun din Diaspora – a cincea Ediţie

Comunicat de presă   Ca în fiecare an în preajma sărbătorilor, acţiunea caritabilă Moș Crăciun din Diaspora a demarat aproape de la sine, datorită generozităţii și energi ei extraordinare a sutelor de donatori și voluntari români din diaspora și din România, doritori să facă o bucurie unor copii nevoiași. Începută în 2012, ca un experiment social al DP-ROSA,  acţiunea caritabilă…